
INTERPRETUL
Comedie muzicală în costum după Tristan Bernard cu Radu Gheorghe și Sanda Ladoși, la Sala Mare din Constanța.
INTERPRETUL
14 Octombrie 2026 ora 19:00 Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța – Sala Mare
Spectacolul „INTERPRETUL” este o comedie bulevardieră într-un act scrisă de Tristan Bernard, tradusă în limba română de Radu Beligan și adaptată ca spectacol muzical de Radu Gheorghe.
În „INTERPRETUL”, doi tineri îndrăgostiți se refugiază departe de ochii părintelui prea sever al fetei, la un hotel din Paris unde speră să-și trăiască în liniște clipele de fericire mult visate. Tatăl ia urma fugarilor și reușește să identifice locul unde se ascund. Ajunge la hotelul unde „porumbeii” tocmai s-au instalat și, din nefericire pentru el, ca și pentru toți cei implicați în această poveste de dragoste, este întâmpinat de interpretul Eugen, care tocmai ce a fost angajat pe acest post, fără să aibă vreo calificare pentru aceasta. Deși fișa postului o cere, el nu cunoaște nici o limbă străină. De aici, încep încurcăturile.
Binecunoscutul actor semnează și versurile, mixajul muzical, scenografia și regia acestui spectacol din distribuția căruia fac parte: Radu Gheorghe, Mihai Bisericanu, Sanda Ladoși și Georgeta Ciocîrlan care a creat și costumele.












