Interactive Zone

Expoziție New Media de Andrei Botnaru

Expoziția reunește o serie de instalații new media care explorează granița dintre spectator și operă, transformând prezența publicului în materialul viu al lucrării. Corpul devine, pe rând, imagine descompusă în mii de fragmente colorate, umbră care rupe o iluzie calmă și dezvăluie realitatea de dedesubt, sau gest care desenează în aer forme fluide de lumină și culoare. Fiecare lucrare pornește de la un act cotidian – a privi, a te apropia sau chiar a sări – și îl transformă într-un declanșator vizual și etic deopotrivă.

Tema comună este participarea: dintr-un martor de la distanță, publicul devine parte activă a imaginii, iar semnificația lucrării se construiește doar prin mișcarea, prezența sau vocea celui care o întâlnește. Instalațiile investighează modul în care tehnologia poate media, distorsiona sau amplifica experiența directă – de la actul de a documenta în locul trăirii, până la nevoia de a înfrumuseța sau anestezia realitatea prin filtre. Rezultatul este o artă relațională, care nu există complet fără corpul și decizia spectatorului de a se implica.

The exhibition brings together a series of new media installations that explore the line between work and spectator, turning the audience’s presence into the work’s living material. One by one, the body becomes an image broken into thousands of coloured fragments, a shadow that breaks a calm illusion to reveal the reality beneath, or a gesture that draws fluid shapes of light and colour in the air. Each work takes its starting point from an everyday act – to look, to get close and even to jump – and turns it into a visual and ethical catalyst in equal measure.

The common theme is participation: rather than being a distant witness, the audience becomes an active part of the image, as the work’s meaning is built only through the movement, presence or voice of those who encounter it. The installations explore the way in which technology can mediate, distort or amplify first-hand experience – from the act of documenting instead of living, to the need to beautify or anaesthetise reality with filters. The result is a relational art that cannot fully exist without the spectator’s body and will to participate.